Încă de când suntem mici, ne proiectăm viitorul. Îl îmbrăcăm în haine scumpe, în case frumoase, în mașini luxoase. Ne uităm în oglindă și ne planificăm viața: la 25 de ani – căsătorie, la 30 – copii, la 40 –
Tag: Plai Moroşenesc
La arat, pe plai moroșenesc
Calendarul din cui este întotdeauna diferit de cel de-afară. Primul îi arată omului de la sat în ce zi pică sărbătorile, al doilea îl anunță că a-nviat natura. Copacii, pământul, roua, iarba, mugurii și florile sunt semnele după care își
Cum ne-am organizat nunta tradiţională
De la zero. Aşa am început. Dar unde-i Dumnezeu în mijloc, înmulţirea cu zero dă cu plus. Ştiam că ne dorim o nuntă ca pe vremuri, simplă şi fără prea multe pretenţii. Fără obiceiuri împrumutate de la alţii, fără limuzine