Poezii. De oameni simpli

Poezii. De oameni simpli

Las amintire aici, pentru anii ce vor veni, scrieri de demult, pe care le-am regăsit în lada cu caiete, compuneri, lucrări. Poezia îi aparține mamei mele.

Copac îmbătrânit prea crud

Tu ești un vânt puternic, iar eu un biet copac,
Tu sufli cu putere, iar eu încep să cad
Și dacă vrei să fiu tot drept, să-ți fiu aproape,
Închide-ți suflul tău, închide a tale pleoape.

Nu te mișca nervos prin ramurile mele,
Că sunt mult prea bătrân și nu mai am putere
Tu ai rămas același, puternic, răcoros,
Iar eu copac în toamnă, cu trupul găunos.

În lungul zbor prin ani mi-ai fost superior,
Tu îmi zburai prin crengi, mă mângâiai din zbor
Nu mi-a fost dat prea mult să-mi ții companie
Dar te cunosc demult, chiar din copilărie.

M-ai mângâiat din creștet și până-n temelie,
Mi-ai modelat conturul, precum ai vrut să fie
Chiar seva mi-ai pătruns-o și gândurile mele
Și le-ai făcut să fie pe gusturile tale.

Nu ți-a plăcut să cresc cu crengile bogate,
Nici să mă-nalț spre cer, să fiu în libertate,
Deși tu m-ai iubit, așa ca-n lumea ta,
M-ai prins într-un vârtej și nu m-ai vrut lăsa.

Tu n-ai trecut prin viață precum un biet copac,
Ai zburat mult și sus, de asta îmi ești drag
De asta am stat drept și când zburai nervos
Și îmi rupeai din crengi în zboru-ți vijelios.

Doar ce era să fac, când în al meu trecut
Din vijelia ta-i scăpat trei semincioare-n lut
Și prins-au rădăcină în rădăcina mea,
De-a lungul anilor au prins a se-nălța.

Ferite de arșiță, lângă tulpină-mi sta
Se-nalță trei mlădițe mereu la umbra mea
Chiar dacă trupu-mi este bătrân și găunos
Cu cele trei mlădițe el pare mai frumos.

Dar dă-mi, Doamne, putere, să le cresc tot mai bine
Să se înalțe-n slavă mai libere ca mine
Să nu le înconjoare nici nori, nici vreme rea
Eu toată greutatea o iau asupra mea.

Eu nu am să-nverzesc în primăvară iar
Căci mi-am dat toată seva mlădițelor în dar.
Tu, vântule, ai milă și nu mai bate tare
Căci am să cad în jos, am să cobor în vale.

Iar roua dimineții pe cele trei mlădițe se va prelinge-n jos
Și vor cădea din ele trei lacrimi pe trupu-mi găunos
Dar vor rămâne-n urmă-mi trei copaci în vânt
Să nu îi sufli tare, să sufli mult mai blând.


Dacă v-a plăcut acest articol, puteţi să vă abonaţi, pentru a fi la curent și cu următoarele mele postări. Și nu uitați că mă găsiți și pe Instagramacolo unde vă arăt, în imagini, cum este viața la țară.

Share

One thought on “Poezii. De oameni simpli

  1. cat de frumos, genial chiar. asteptam acum si altele.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *