În era „fast fashion“, undeva în Maramureș, femeile încă vopsesc țesături cu scoarță de copac, frunze și flori

În era „fast fashion“, undeva în Maramureș, femeile încă vopsesc țesături cu scoarță de copac, frunze și flori

În timp ce marile branduri ale lumii scot haine colorate pe bandă rulantă, într-un sat din Maramureșul istoric, natura a rămas și astăzi cel mai bun creator. De sute de ani, cu mult înainte să fie inventată vopseaua, femeile foloseau pământurile, minereurile, florile și frunzele pentru a obține o pată de culoare. Aveau timp și răbdare și nu exista, pe atunci, un alt procedeu. Astăzi, în schimb, este mai simplu și mult mai rapid să aplici substanțe chimice atunci când îți dorești țesături vesele. Dar ai trăda o istorie, o tradiție și generozitatea a tot ceea ce te-nconjoară. Ai trăda un meșteșug transmis din generație în generație, care oricum, în unele zone ale țării, s-a pierdut demult. Viorica Perța, Viorica Lăpușan și Maria Trifoi încă nu s-au dat bătute, chiar dacă turiștii preferă, de cele mai multe ori, covoarele turcești. Doamnele din Botiza încă mai țes de dragul artei. Nu se rentează, pentru că sunt prea puțini cei care înțeleg cât de prețioase sunt aceste țesături.

Maria Trifoi
Viorica Perța
Viorica Lăpușan

În Botiza, arta vopsitului cu vegetale „s-a predat“, pe vremuri, în mai toate casele, până când localitatea a devenit un univers al culorilor naturale. Aici, cămara cu bunătăți arată ca un muzeu al ierburilor uscate. Plante alese cu grijă, scoarță de copac pusă la păstrare, frunze și ramuri și flori, de toate mărimile și în toate formele. Fiecare culoare își are timpul ei. Fiecare plantă are o anumită perioadă de recoltare, contează și clima și solul și vârsta acesteia, pentru ca nuanța să fie cea potrivită. Și, foarte important, nu există două culori la fel. Tocmai acest lucru face ca țesăturile să fie unice, pentru că natura nu lucrează după tipar.

Toate culorile pe care le vedeți în imagini sunt naturale. Doamnele din Botiza cunosc fiecare reacție a plantelor, în parte. Sunt o mulțime de pași de urmat până să obții rezultatul dorit, dar când le-auzi cu câtă dragoste povestesc despre meșteșugul lor, totul, din exterior, pare ușor. Nu este. De la calitatea lânii, până la timpul de fierbere, la cantitățile de vegetale și, mai apoi, la modelele țesute, e-un drum lung și minuțios. Cea mai mare lucrare pe care au realizat-o împreună meșteșugarele a fost covorul de aproape 12 metri, pe care l-au lucrat pentru biserica din sat. Trei luni a durat până să fie gata.

Dacă ați urmărit video-ul până la capăt, ați înțeles că, astăzi, doamnele sunt nevoite să muncească în străinătate pentru a agonisi ceva. Covoarele lor nu se mai vând și nici nu se bucură de aprecierea pe care ar merita-o. Patrimoniul nostru imaterial zace uitat prin sertare, în timp ce un meșteșug se zbate între viață și moarte din lipsă de cerere. Cu toate acestea, Viorica, Viorica și Maria sunt pline de optimism. Încă speră că vor apărea noi tinere interesate să învețe tainele culorilor naturale și că într-o zi aceste țesături vor fi puse la loc de cinste.

Vopsitul tradițional vine cu reguli dictate de natură. De exemplu, primăvara se folosesc culorile vii, plantele verzi. Vara, vedetele sunt brădișorul și florile. Toamna, rădăcinile și plante uscate.

Pentru a obține culoarea galbenă, se folosesc cele mai multe plante: luște (ghiocei), sunătoare, coji de ceapă, frunze de mesteacăn, ramuri de răchită. Negrul se obține cu ajutorul frasinului sau a alunului, verdele cu nuc sau măr. Există mii și mii de rețete, pe care doamnele din Botiza le știu pe de rost. Un singur lucru le lipsește și le-ar fi de mare folos: calaican. Se găsea în mine și le ajuta pe meșteșugare să „împietrească“, adică să fixeze culoarea.

Am petrecut doar două ore în compania acestor moroșence. M-au așteptat cu plăcinte, cu zacuscă și cu inima caldă. Mi-au povestit câte-n lună și în stele, dar nu am apucat să descopăr nici 10% din lumea culorile naturale. Le-am rugat să mă lase să public numerele lor de telefon, în speranța că printre cititorii mei există și oameni care apreciază, cu adevărat, o muncă atât de rar întâlnită. N-au fost de acord și-i de înțeles. Covoarele sunt scumpe (deși se vând sub adevărata lor valoare) și oamenii se răzgândesc des. Ele vor continua să vopsească, să țeasă, să creeze lumi viu colorate. Văd asta ca pe o datorie față de comunitatea lor. Poate că și România ar trebui să răsplătească, într-un fel, mâinile muncite și știința vopsitului tradițional.

Un astfel de meșteșug n-ar trebui să se piardă nicicând. Ar fi singurul mod prin care am putea să-i mulțumim naturii pentru bunătatea pe care ne-o arată, în fiecare zi.

Dacă v-a plăcut acest articol, puteţi să vă abonaţi, pentru a fi la curent și cu următoarele mele postări. Și nu uitați că mă găsiți și pe Instagramacolo unde vă arăt, în imagini, cum este viața la țară.

Share

6 thoughts on “În era „fast fashion“, undeva în Maramureș, femeile încă vopsesc țesături cu scoarță de copac, frunze și flori

  1. Unde putem comanda asemenea covoare?

  2. Bun, și dacă dorim să cumpărăm avem altă variantă decât a merge tocmai la Botiza?

  3. O sa imi fac timp sa le vizitez pe aceste doamne minunate, poate prind si eu ceva ceva. Daca nu macar plec cu un covor, asa culori frumoase rar am vazut ❤️❤️❤️

  4. Daca tot le promovati poate si raspundeti la mesaje sau puneti undeva o pagina de fb/insta, un site ceva de unde pot fi cumparate produsele.

    1. Va mulțumesc pentru acest mesaj și pentru amabilitatea de care dați dovada. Dacă ați fi citit articolul pana la capăt, ați fi știut deja ca tesatoarele nu au dorit sa facem public contactul/contactele. Desigur, dacă aveți drum prin Botiza, Maramures, veți găsi acolo astfel de covoare de vânzare. Gânduri bune!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *