Viața după un an la sat. Ghidul realității de la țară

Viața după un an la sat. Ghidul realității de la țară

Încă de când suntem mici, ne proiectăm viitorul. Îl îmbrăcăm în haine scumpe, în case frumoase, în mașini luxoase. Ne uităm în oglindă și ne planificăm viața: la 25 de ani – căsătorie, la 30 – copii, la 40 – funcții importante, afaceri care să ne scape de grija banilor. Visăm cu ochii deschiși o lume ideală pentru care luptăm toată viața să o construim și suntem dezamăgiți când lucrurile nu merg așa cum ne dorim. Suntem oameni și greșim, ne pedepsim și devenim roboți, pentru a ne atinge idealurile. Ce sunt idealurile, până la urmă? Proiecte care ne consumă încet, încet, până ne schimbă, până ne transformă, până ne lasă fără viață. Uităm că avem un suflet pe care trebuie să îl hrănim cu aer curat, cu lumină, cu dragoste și cu bunătate. Am realizat acest lucru în urmă cu un an și două luni, când m-am întors la țară, în satul natal. Am refuzat atunci să mai trăiesc pentru „a avea“ și am început să mă îndrept mai mult spre „ce mă împlinește?“. Și răspunsul, în cazul meu, a venit din munți. Aveam 31 de ani, nu trăiam într-o casă din reviste, nu conduceam mașini luxoase și nici afaceri care să mă scape de grija banilor. Am eșuat? Nu. Cred doar că m-am oprit la timp din ceea ce ducea mai mult spre consum psihic și consumerism, decât spre liniște. Asta nu înseamnă că nu îmi mai doresc lucruri, că nu mai vreau să „am“, doar că acum fac totul în ritmul meu, după regulile mele. Aproape. Și am făcut un pas pe care mulți tineri îl fac în ultimii ani, dar despre care prea puțini vorbesc. Așa că astăzi vreau să vă povestesc despre experiența mea la sat, despre ce am pierdut și ce am câștigat. Dacă vă veți regăsi în ceea ce citiți, putem considera că am scris împreună un ghid al realității de la țară.

Petrova, fotografie aeriană, de Vlad Maxim

A fost ușor să aleg Petrova ca destinație, mândrul meu sat din Munții Maramureșului. Îi cunoșteam aproape toți locuitorii, îi iubeam tradițiile și istoria, mi-l aminteam ca pe un basm al copilăriei mele. Un sat înconjurat de munți, dealuri și văi, cu oameni harnici și gospodari, dimineți cu ceață deasă și zile mai domoale. Credeam că am un atuu, că sunt fiica satului, că nu voi fi nevoită să reînvăț să trăiesc aici, că totul va curge simplu și natural și că voi scăpa de ceva ce mă urmărea zi de zi la oraș – „societatea te obligă“. Nimeni nu ar trebui să trăiască pentru ceilalți, nimeni nu ar trebui să demonstreze ceva altcuiva, nimeni nu merită să facă ceea ce nu simte doar pentru a fi în rând cu lumea. Și, din păcate, acesta a fost primul lucru de care m-am lovit la sat și pe care nu l-am prevăzut în planul meu pe termen lung. De la cum te îmbraci, până la ce mașină conduci, la câte rate ai la bancă, la cum îți organizezi curtea, totul la sat interesează pe toată lumea. Există și excepții, desigur, există acei oameni care sunt definiția țăranului de altădată, care te ajută, care te respectă, care îți dau curaj și zâmbete sincere. Și ei anulează toate răutățile celorlalți. Dar cred că știți deja acest lucru.

Ce am pierdut, ce am câștigat. Am primit șansa de a trăi în fiecare zi, nu doar în weekend, și libertatea de a munci cu drag până se lasă seara, nu de luni până vineri, de la 9 la 18. Am pierdut, în schimb, legătura directă cu viața socială și culturală din marile orașe, noutățile în materie de trenduri, update-urile tehnologiei. Am devenit o fată de la sat, chiar dacă încerc să țin pasul și cu societatea care merge înainte. S-au îngustat orizonturile, deși aici cerul este infinit și veșnic plin de stele.

Ceea ce puțină lume știe este că viața la țară nu înseamnă doar ceea ce vedeți în fotografiile frumoase de pe internet. Viața la țară înseamnă trudă, înseamnă muncă, înseamnă adaptare, ieșirea din zona de confort și depășirea limitelor. De aceea cred că acest stil de a trăi nu i se potrivește oricui și dacă alegi să te muți la sat să o faci din convingere, nu doar pentru că este la modă. Ritmul este altul, pământul vibrează altfel, legumele au alt gust, prioritățile se schimbă. Anotimpurile sunt mai pline și totul capătă sens. Viața se reglează în funcție de cât de tare luminează soarele.

Ar fi ideal să putem trăi la țară și să vină totul de-a gata, nu-i așa? Să stăm cuminți pe prispa casei țărănești, să bem cafeaua în tihnă, să lucrăm pe calculator și la final de lună să încasăm salariul. Dar cum realitatea-i alta, dacă-ți dorești mâncare sănătoasă, trebuie să cultivi pământul. Dacă vrei lapte proaspăt, trebuie să crești animale, iar animalele, la rândul lor, au nevoie de hrană. Strângi fânul vara și tot vara pregătești lemnele de foc pentru iarnă. Toamna vrei să umpli cămara cu bunătăți. Primăvara cureți terenurile, pentru că vrei să crească iarba și pomii să dea roade. Toate aceste activități nu-s ușoare, da-s plăcute. Le faci pentru tine și pentru sufletul tău. Sau cel puțin așa a fost în cazul meu. Când petreceam ore întregi în fața televizorului cu abonament la Netflix, cumpăram murăturile din magazin. Acum le pun în borcane cu mâna mea și-n loc de Netflix privesc apus după apus. În timp ce filmele mă țineau ocupată și îmi pierdeau timpul, natura mă vindecă, îmi aduce liniște și mă inspiră.

Am întâlnit oameni care își doresc să se mute la țară, dar care își fac griji pentru ziua de mâine. Vă spun sigur că niciun om harnic n-a murit de foame la sat. Aici ai atât cât dai. Dacă-i dai pământului atenție, îți va da înapoi roade. Dacă vrei să devii țăran și să ai confort, și asta se poate. În limita bunului simț. Un bloc cu centrală pe gaz și apă caldă la robinet nu și-ar avea rostul într-un peisaj în care predomină tradiția și obiceiurile străvechi. Este bine să te adaptezi locului oriunde ai ajunge, să încerci să te integrezi și să fii parte din comunitate. Să aduci plusvaloare dacă poți, dacă nu, măcar să nu încurci pe nimeni.

Știu că fiecare om își trăiește povestea. Nu pot fi niciodată două povești la fel. Dacă ar fi să trag linie acum, după un an în satul natal, știu, în mod cert, că mă aflu în locul potrivit. Nu mi-aș dori să fiu nicăieri în altă parte. Mi s-a schimbat viața? Da, în totalitate. A fost cum m-am așteptat? Nu. A fost și mai bine, a fost și mai rău. Am fost dezamăgită? Cu siguranță. Credeam că voi găsi aici doar inimă și bunătate și m-am înselat. Am pierdut oameni despre care credeam că îmi vor sta alături o viață întreagă și care au lăsat un gol adânc. Nici munții, nici pădurea, nici păsările cântătoare, nici razele calde ale soarelui, nici culorile răsăritului nu vor reuși să-l umple vreodată. Dar așa-i omul pe pământ, o frunză-n vânt, care uneori se clatină mai tare, alteori se ține strâns de rădăcini. Am căutat mult, dar mi-am găsit rădăcinile. Nu-s roditoare în fiecare zi, dar viața cui este perfectă? Rămân. Cu pierderi, cu câștiguri, cu bucurii, cu tristeți. Rămân aici, la țară, în locul care m-a născut. Și care m-a învățat că există rai și pe pământ.

Dacă v-a plăcut acest articol, puteţi să vă abonaţi, pentru a fi la curent și cu următoarele mele postări. Și nu uitați că mă găsiți și pe Instagramacolo unde vă arăt, în imagini, cum este viața la țară.

Share

One thought on “Viața după un an la sat. Ghidul realității de la țară

  1. Minunat…si eu visez sa traiesc intr-o casuta din materiale naturale, cu podele din lemn si covoare tesute si sa ies din casa cu picioarele goale pe iarba si pe roua, dimineata.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *