La arat, pe plai moroșenesc

La arat, pe plai moroșenesc

Calendarul din cui este întotdeauna diferit de cel de-afară. Primul îi arată omului de la sat în ce zi pică sărbătorile, al doilea îl anunță că a-nviat natura. Copacii, pământul, roua, iarba, mugurii și florile sunt semnele după care își ghidează țăranul pașii. În funcție de ele, își organizează muncile. Anul acesta s-a nimerit să fie mai ciudat, înțelege și el acest lucru. De admirat, însă, la acești oameni, este faptul că mai tare decât de boală, se tem de Dumnezeu. Îi respectă lucrarea și nădăjduiesc că și răul vine tot de Sus, ca să ne-nvețe, să ne-ntărească si să ne facă mai buni. Vă spun acest lucru, pentru că este posibil să treceți prin sate și să vedeți oameni la câmp. Veți crede că s-au abătut de la reguli, dar să știți că încearcă din răsputeri să le urmeze pe-ale lor. Mai presus de orice, aici, la țară, stă legea naturii. Aici nu-i pandemie, ci primăvară. Și dacă-i primăvară, e vremea pământului.

Din cele mai vechi timpuri, țăranul s-a gospodărit singur. Astăzi, în termenii UE, acest lucru se numește agricultură de subzistență. Mulți oameni de la sat, nici nu pot să pronunțe aceste cuvinte. Dintotdeauna, omul gospodar, a știut că mănâncă atât cât muncește. Ari pământul, ai de toate. Nu ari, cumperi. Nu cumperi de la vecini, că nu-i ajută nimeni să devină fermieri cu acte, ci de la străini, că numai ei au loc în magazinele din România. Și uite așa devii sărac.

Când se ară pământul

La țară, toate au rost și se fac după reguli nescrise, „legi“ învățate și duse mai departe prin viu grai. Aici v-am povestit, de exemplu, cum și când se tăia lemnul din pădure. Ei bine, tot așa, țăranul știe care este momentul perfect pentru a pune cartofii în pământ: când înfrunzește răchita și-apare mugurul de fag. Așa se zice din moși strămoși și așa se face și-n zilele noastre. Se curăță terenul, peste care se sparge îngrăsământ (gunoi de grajd uscat), se-nhamă caii la plug și se pornește-n brazdă.

Sunt puțini cei care, chiar și la sat, mai ară cu caii în zilele noastre. Lor ar trebui să le mulțumim, că doar așa mai avem ocazia să vedem cât de greu lucrau pământul înaintașii noștri. S-a mecanizat totul, mulți spun că așa ar fi normal să se întâmple, o numesc evoluție, dar acest „să fii în rând cu lumea nouă“, poate că-ți face viața mai ușoară, dar îți fură identitatea. Nu te numești înapoiat dacă alegi să folosești tehnicile vechi în 2020. În orice sat există cel puțin un tractor pregătit să are, contracost, toate pământurile vecinilor. Cu toate acestea, unii aleg să practice și astăzi, agricultura cu sapa. Și bine fac!

Sunt mai multe etape ale aratului, toate realizate de bărbații familiei. După plug, vine grapa. Abia apoi femeile fac rânduri și pun sămânța în pământ. O să vă arat aici toți pașii, pe măsură ce se întâmplă.

Nu-i ușor să fii țăran, da-i sănătos. Și dacă vreodată vom ajunge să trăim vremuri în care nu se va mai găsi mâncare-n magazine, vom ajunge la mâna lor. Poate că nu știu toți să se plimbe prin birourile domnilor, să întocmească documentații obligatorii și să își facă acte care să le permită să-și comercializeze produsele, dar asta nu înseamnă că nu prezintă încredere. Personal, dau 10 fermieri autorizați pe un singur țăran. Nu birocrația te face expert, ci munca de o viață, tradiția și dragostea pentru tot ce-i viu. Nu eticheta dă gustul, mai ales într-o țară ca a noastră, în care corupția e în floare. Cumpărați de la țărani, susțineți produsele locale, încurajați inițiativele românești. Ar fi timpul!

Dacă v-a plăcut acest articol, puteţi să vă abonaţi, pentru a fi la curent și cu următoarele mele postări. Și nu uitați că mă găsiți și pe Instagramacolo unde vă arăt, în imagini, cum este viața la țară.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *