Când vei rosti dorințe noi, întreabă-te întâi de toate: „îți sunt cu trebuință?“ | Ce am învățat în 2019

Când vei rosti dorințe noi, întreabă-te întâi de toate: „îți sunt cu trebuință?“ | Ce am învățat în 2019

Îmi amintesc exact cum m-a găsit ziua de 31 decembrie 2018. A fost unul dintre puținii ani în care n-am ajuns acasă de sărbători. Visam la Maramureș, la gogoșile mamei, la frigul tăios și la scrâșnetul zăpezii sub picioare. Dar, în același timp, mă străduiam să fiu o „mamă bună“ pentru familia mea. Înainte de Crăciun o rugasem să-mi trimită paie și un lanț, pentru a lega picioarele mesei. Mi-am promis cândva că oriunde m-aș afla, voi duce mai departe tradiția de acasă. Sunt neîndemânatică uneori, iar paiele mai mult mi-au încurcat paharele și farfuriile, pentru că n-am reușit să le fac „pat“ pe masă, așa cum trebuia. Dar pregătisem totul pentru nașterea lui Iisus și asta mi-a adus cea mai mare bucurie. „Ieslea“ era gata, iar răul, pus în lanțuri.

Sanie trasă de cai. Ferma Petrova, Maramureș
Livada părinților mei
Căsuța bunicului și Tarzan, dulăul fermei

Cu imaginile de mai sus în minte, învârteam de zor în ciorbă și-n sarmale și râd acum când văd cât de departe ne-a dus anul. La propriu. Deși visam de mult la asta, nu mă vedeam, peste doar câteva luni, mutată la țară de tot, acasă la mine, în satul meu din Maramureș. Cum am ajuns aici, știți deja, iar dacă nu știți, v-am povestit în acest articol. Cum ne-am acomodat? De parc-am fi lipiți de-acest pământ moroșenesc. Și tot nu-mi vine să cred că am avut curaj să facem asta. Iată-ne încă aici, hotărâți să rămânem. Încă muncim din greu la visul nostru, cu sacrificii mari, poate cele mai mari de până acum, dar parca pentru prima dată le facem cu un rost. Or trece ele și zilele ploioase, iar dacă nu, ne udă și vom crește.

***

31 decembrie 2019. Am sărit peste câteva capitole, pentru că-i anu’ nou aici și sigur aveți treabă. Doar trei gânduri vă mai spun. Sunt recunoscătoare pentru sănătate, nădejde, curaj și iubire. Nu le cer pe mai departe, dar dacă mă voi bucura de ele și-n 2020, ar fi mai mult decât aș crede că am nevoie. Pentru că aici, în ultimele șase luni, am învățat să mulțumesc chiar și atunci când nu primesc nimic. Știu acum că iubirea este mai importantă decât frica și că bunătatea există în fiecare om. Răutatea și egoismul vin tot din neîmpliniri și temeri. Din greutăți și suferințe. Și, hai să recunoaștem, a fost un an greu. Dar a trecut. În satul meu, pe dealuri răsfirate, am înțeles că liniștea o porți în tine. Degeaba o cauți în oameni, și-n locuri, și-n întâmplări. Am mai văzut cu ochii mei, tot aici, cum o haină ruptă poate fi cusută, cum o casă dărâmată poate fi reconstruită, cum o acțiune greșită poate fi îndreptată și cum orice faptă poate fi iertată. Și-atunci, toate celelalte îmi sunt cu trebuință? Vă spun sigur că nu. Și asta-i lecția lui 2019, cea mai bună dintre toate de până acum.

În fotografii e lumea nostră, așa cum ne place să-i spunem. Aici, în casa bătrânească ne îndemnăm să fim mai îngăduitori unii cu alții și să iubim mai mult! Să prețuim tot ce e vechi și bun și curat, că acolo-i echilibru și liniște și firesc. Cât de curând vă invităm și-n casă. Până atunci, vă mulțumim că ne sunteți alături și că ne urmăriți. Vă-mbrățisăm de-aici, din Maramureș, și vă dorim nu să primiți, ci să mai dați. Se va întoarce înzecit la voi, nu neapărat prin lucruri materiale, ci-n suflet. Acolo-i bogăția! La mulți ani!

Dacă v-a plăcut acest articol, puteţi să vă abonaţi, pentru a fi la curent și cu următoarele mele postări. Și nu uitați că mă găsiți și pe Instagramacolo unde vă arăt, în imagini, cum este viața la țară.

Share

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *