Case tradiționale, mâncare locală, peisaje pitorești și oameni simpli, cum puțini mai sunt. Le găsiți pe toate pe platforma Travlocals.com

Case tradiționale, mâncare locală, peisaje pitorești și oameni simpli, cum puțini mai sunt. Le găsiți pe toate pe platforma Travlocals.com

Știu, ceea ce am scris în titlu pare visul oricărui călător îndrăgostit de tradiție și de autenticitate. Un loc în care să găsească România de altădată, un pic adaptată nevoilor zilelor noastre. Ei bine, vă anunț că de la începutul lunii decembrie, visul a devenit realitate. Și asta datorită unui antreprenor, care și-a investit și ultimul bănuț într-un proiect care schimbă, cu adevărat, fața turismului românesc. Travlocals.com este ceea ce, personal, am așteptat ani de zile și vă mărturisesc că mi se pare cea mai mare mână de ajutor întinsă turiștilor care pun preț pe experiențe românești. Hai să vă explic mai multe.

Travlocals.com este o platformă de rezervări online. Un fel de booking, dar altfel. De ce spun acest lucru? Pentru că aici există niște reguli foarte clare, pe care le-am descoperit la rubrica parteneri și care m-au încântat peste măsură.

Daca întruniți cel puțin una dintre condițiile de mai jos, puteți solicita o analiză a eligibilității pentru a deveni partener Travlocals.com:

Oferiti cazare in case traditionale restaurate. Nu orice casa/pensiune din mediul rural este considerata traditionala. Ne intereseaza doar unitatile autentice, cu vechime de zeci de ani, restaurate complet pentru a putea oferi turistilor un nivel ridicat de confort.

Oferiti cazare in case boieresti, conace sau castele. Acestea trebuie sa respecte aceleasi conditii mentionate la punctul anterior. Orice element artificial folosit la restaurare (inox, geamuri termopan, parchet laminat, tencuieli decorative, etc.) diminueaza sansele de eligibilitate.

Oferiti cazare in glampinguri, casute in copac, bungalow-uri si alte tipuri de locatii inedite.

Sunteti proprietarul unei crame si organizati in incinta acesteia evenimente specifice (tururi, degustari, etc.).

Organizati brunch-uri traditionale in mediul rural. Locatiile trebuie alese atent pentru a introduce oaspetele intr-o atmosfera cat mai pitoreasca (in gradini spatioase, la stana, in curtea bisericilor vechi, etc.). Bucatele puse pe masa trebuie sa fie preparate local.

Cunoasteti mestesuguri vechi si vreti sa le transmiteti mai departe generatiilor urmatoare.

Oferiti cursuri de echitatie sau plimbari calare ori in atelaje trase de cai sau alte animale, pe diverse trasee cu potential turistic ridicat.

Furnizati orice alt tip de servicii turistice cu caracter deosebit.

Așadar, am găsit platforma din România care promovează turismul rural, local și responsabil. N-o să vă vină să credeți ce pensiuni minunate există la țară, în țara noastră.

Dacă sunteți curioși să aflați cine se află în spatele acestui proiect, vă spun că Travlocals.com este o transformare/continuare a blog-ului de turism wildventure.ro, despre care dacă încă nu ați aflat, vă invit să citiți. Un site dedicat în totalitate experiențelor rurale și „aventurilor“ românești. Astfel că saltul de la blog la platformă de rezevări online a fost unul firesc și așteptat de toată lumea.

Turismul rural, autentic, a fost una dintre pasiunile mele. Am considerat mereu că aceasta este șansa relansării noastre, ca țară. Chiar dacă în mediul rural aveam un patrimoniu natural și cultural inestimabil, lucrurile frumoase erau invizibile într-o mare de kitsch.

Radu Fusea, fondatorul proiectului Travlocals.com

Despre cum se fac rezervările pe platformă n-o să vă scriu prea multe, pentru că găsiți toate detaliile chiar acolo. În limba română și în engleză. Trebuie doar să știți că pe travlocals.com veți găsi cazare numai în case tradiționale restaurate, în conace boierești sau în căsuțe în copac. Tot acolo puteți programa diverse activități: ateliere de meșteșuguri, vizite la stână sau brunch-uri în livadă. Platforma se află la început de drum, însă va cuprinde toate regiunile istorice ale țării.

Ce spuneți? Avea nevoie turismul românesc de un astfel de proiect? Răspundeți în comentarii și grăbiți-vă să vă programați vacanța în oricare din decorurile de poveste pe care le veți găsi pe travlocals.com. România vă va suprinde plăcut, garantez!

Dacă v-a plăcut acest articol, puteţi să vă abonaţi, pentru a fi la curent și cu următoarele mele postări. Și nu uitați că mă găsiți și pe Instagram, acolo unde vă arăt, în imagini, cum este viața la țară.

Share

One thought on “Case tradiționale, mâncare locală, peisaje pitorești și oameni simpli, cum puțini mai sunt. Le găsiți pe toate pe platforma Travlocals.com

  1. Excelent

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *