O lună la ţară, cu bune şi cu rele. De ce ne-am mutat în Munţii Maramureşului

O lună la ţară, cu bune şi cu rele. De ce ne-am mutat în Munţii Maramureşului

A trecut o lună de când am devenit ţărani cu acte. A fost o decizie grea, plină de frici şi nesiguranţe. Traiul într-o comunitate rurală nu mi-era străin şi poate că tocmai asta mă speria atât de tare. La ţară, nu prea poţi să fii individualist – şi ăsta poate fi un lucru bun sau rău, depinde din ce unghi priveşti. La sat, stânga ştie întotdeauna ce face dreapta şi dacă îndrăzneşti să ieşi din tipare, fie eşti considerat ţăcănit, fie „ai figuri de oraş“ şi nu te adaptezi locului. Aşa că ştiam că, deşi prin munţi nu prea există mori de vânt, tot va trebui să ne luptăm cu ele. Am învăţat că odată ce te obişnuieşti să-i dai curiosului ce-i trebuie, viaţa devine un lung şir de întâmplări liniştite şi frumoase.

A trecut o lună de când deschid ochii dimineaţa şi văd munţi, nu blocuri. De când aerul este atât de curat încât îmi provoacă răni pe căile respiratorii, la propriu. Când mă gândesc că am plecat de aici copil sănătos şi m-am întors peste nişte zeci de ani cu o sensibilitate crescută la tot ce-i natural, îmi dau seama cât de greşit am trăit până acum.

După o lună în inima Munţilor Maramureşului, spun, convinsă, că a fost cea mai bună decizie pe care am luat-o vreodată. Nu regret nicio secundă şi, în afară de oamenii dragi care-mi lipsesc şi pe care sper să-i vedem cât de curând prin livada noastră, nimic nu-mi aminteşte de Bucureştiul minunat. Am dat Capitala pe satul meu natal şi a-nceput viaţa. La 600 de kilometri distanţă. La 31 de ani, pentru mine, la 38, pentru soţul meu.

Apus în Petrova

De ce ne-am mutat la ţară? Lista cu răspunsuri este atât de lungă, încât nici nu ştiu cu ce să încep. Cred, totuşi, că pe primul loc sunt rădăcinile. Nu există loc pe planeta asta în care să fiu mai împlinită. Apoi, stresul unui oraş mare. Lipsa vieţii aşezate, a oamenilor zâmbitori, a micilor bucurii pe care nu le mai vedeam nici în frunzele care picau, pentru că grijile zilnice şi graba îmi atrăgeau atenţia de la tot ce conta cu adevărat. Haosul, claxoanele, clădirile gri, cearcănele, corporaţia, aglomeraţia, negativismul, mizeria de pe străzi şi din unii oameni. S-au tot adunat şi nu mai aveau loc în mine. Şi tot n-aş fi plecat de-acolo. Până într-o zi în care soţul meu, singurul om care nu a lăsat niciodată vreun loc sau vreo situaţie să-i schimbe sufletul, singurul care a avut ochi să vadă şi urechi s-audă toate creaţiile lui Dumnezeu, mă aştepta cu bagajele la uşă: Eu plec să trăiesc!, mi-a spus. A pus punct la tot ce construise până atunci, pentru că ştia că în munţi îl aşteaptă posibilităţi infinite de a creşte. Şi m-a întrebat: vii acum sau mai rămâi? Eu te aştept.

Am avut nevoie de încă o lună în care să înţeleg că „acasă“ poate fi un singur loc. Îmi era greu să renunţ la 11 ani din viaţa mea, la 11 ani din cariera mea, la 11 ani în care am crezut că mă aflu în punctul potrivit. Odată ce am înţeles că nu-i aşa, toate drumurile mi s-au deschis, cu nori pufoşi pe cer şi cu visuri noi în rucsac. Eram gata să pun punct traseului meu în televiziune, o dragoste din tinereţe, însă Dumnezeu ştie mai bine încotro să ne îndrepte paşii. Şi povestea continuă. Acum, vă scriu din sufrageria mea din Baia Mare, de la două ore distanţă de casă, unde voi ajunge în curând să-mi îmbrăţisez soţul, părinţii şi bunica. Voi traversa dealuri, voi admira căpiţe de fân şi voi spune, în gând: „mulţumesc“.

Petrova, Maramureş

Fiecare secundă petrecută aici este, cu adevărat, o binecuvântare. Nu regret că nu am făcut pasul acesta mai devreme, pentru că ştiu, dintotdeauna, că toate se întâmplă cu un motiv şi la momentul potrivit. Şi, până la urmă, viaţa, nici aici, nu este cea mai uşoară. Dar întâlnesc la tot pasul speranţă, credinţă şi valori sănătoase. Ceva ce îmi lipsea la oraş. Aici, vorbim toţi aceeaşi limbă. Accentul e bonus. Încă n-avem grădină cu flori sau cu legume, animale sau alte treburi gospodăreşti. Încă lucrăm la salvarea unei căsuţe tradiţionale vechi, care ne va deveni cămin. Însă paşii până acolo sunt mulţi şi, pe alocuri, greoi. Soţul meu îi documentează pe toţi şi vă arată, săptămânal, cum şi cât avansează cu lucrările, aici:

Eu mă împart între job şi casă, m-am descurcat binişor până acum. În zilele mele libere, când suntem împreună, încercăm să aplicăm zicala „Fă rai din ce ai!“ şi mulţumirile merg tot către creativul familiei, adică soţul meu.

În livada noastră
Casa tradiţională, la începutul restaurării

Încercăm, pe cât posibil, să descoperim minunile ce ne-nconjoară şi să fim prezenţi… în prezent. Recunosc, eu mai am multe de învăţat la capitolul ăsta.

Petrova, Maramureş
Lacul Vinderel, Munţii Maramureşului
Dimineţi în curtea mamei

După o lună în Munţii Maramureşului, vă spun că de acum încolo, mă găsiţi ACASĂ.

Mai multe fotografii găsiţi pe contul meu de Instagram. Iar dacă aveţi întrebări despre viaţa la ţară, scrieţi în comentarii.

Dacă v-a plăcut acest articol, puteţi să vă abonaţi, pentru a fi la curent și cu următoarele mele postări. Mulțumesc!

Share

10 thoughts on “O lună la ţară, cu bune şi cu rele. De ce ne-am mutat în Munţii Maramureşului

  1. Salut, felicitari pentru ca ai dat glas vocii din tine! Am toata increderea ca peste ani vei incuraja pe altii aflati la inceput de drum ca si tine acum. Toate panzele sus!

  2. Dragii mei, întâmplarea a făcut ca ati apărut pe “peretele facebook-ului meu si de când ati apărut va urmăresc cu mult drag si interes. Sunteti superbi, va admir pt schimbarea făcută, sunteti un exemplu si i motivație pt mine. Cu siguranta o sa vin la un moment dat sa va cunosc. Multa sanatate si mult spor.

    1. Inca nu stim cum sa reactionam la toate aprecierile si gandurile bune pe care le primim si le simtim. Speram doar ca intr-o zi, livada noastra va fi suficient de incapatoare pentru toti cei care au crezut in noi, inca de la inceput. Multumim!

  3. Am citit randurile astea cu pielea de gaina! Mi-ati redat speranta si visele! CHIAR SE POATE! ❤️ Va iubesc nespus de mult!!!

    1. Habar nu ai cât de este de importantă pentru noi susținerea și gândurile voastre bune. Te îmbrățișăm cu mare drag!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *