Cum ne-am organizat nunta tradiţională

Cum ne-am organizat nunta tradiţională

Fotografii realizate de Dragoş Asaftei

De la zero. Aşa am început. Dar unde-i Dumnezeu în mijloc, înmulţirea cu zero dă cu plus. Ştiam că ne dorim o nuntă ca pe vremuri, simplă şi fără prea multe pretenţii. Fără obiceiuri împrumutate de la alţii, fără limuzine şi rochii de lux. Le-am schimbat pe tradiţii din bătrâni, pe călăreţi şi costume populare.

Nu am avut cataloage care să ne ajute, nici exemple care să ne inspire. Au trecut peste 70 de ani de când, în satul meu natal, nu s-a mai făcut o astfel de nuntă. Provocarea a fost mare, la fel şi eforturile întregii comunităţi. Partea cea mai grea? Construcţia cortului. Am vrut să respectăm pe deplin rânduiala veche, iar asta presupunea să clădim singuri, în livada noastră, locul pentru petrecere. Am cumpărat lemnul necesar, după ce ne-am sfătuit cu meşterii şi am început lucrările, care ne-au dat bătăi de cap, recunosc, mai ales că terenul pe care urma să construim nu era drept, ci înclinat.

Femeile ne-au ajutat să strângem fânul, iar bărbaţii să aducem în livada lemnul necesar construcţiei.
Doi meşteri locali, pricepuţi de numa’ numa’, au ridicat cortul în doar două săptămâni
Partea frumoasă a fost că ne-am bucurat de privelişte asupra satului, pe tot parcursul nunţii

În timp ce cortul nostru drag se ridica falnic, trebuia să ne ocupăm de alte detalii importante, cum ar fi apa, curentul, bucătăria. În urmă cu vreo trei ani, am decis să salvăm cât mai multe case vechi cu putinţă, pentru că arhitectura tradiţională specifică zonei se pierde sub ochii noştri. Aşa că locul ales de noi pentru petrecere avea o livadă generoasă, plină de meri şi o căsuţă care încă îşi aşteaptă rândul la restaurare. Nu a mai locuit nimeni acolo de ceva vreme, deci nici utilităţi nu erau. Timpul nu ne permitea să le punem pe toate la punct, puteam doar să improvizăm. Românul ştie că unde-s mulţi, puterea creşte, aşa că zis şi făcut. Verişorul meu s-a ocupat de luminiţele din copaci, de prize pentru frigidere şi de întrerupătoare pentru cort, iar soţul meu şi-a folosit creativitatea pentru a pune o chiuvetă în copac. A îmbrăcat-o în lemn şi i-a pus un robinet, cu apă trasă din vecini. A fost unul dintre cele mai interesante elemente. Obiectele vechi au prins, în acest fel, alte forme.

După ce a fost construit, cortul a fost “împistrit” cu ţoluri şi cergi. Toate vecinele au adus de acasă câte ceva. Iar mesele şi scaunele au fost împrumutate de la Căminul Cultural.

Meniul. Bineînţeles, am optat pentru reţete vechi. Nu am avut candy bar, doar plăcintă cu mere şi brânză. Şi gogoşi calde. Mămăliga, slănina, ceapa, brânza, preparatele specifice zonei au fost delicatesele momentului.

Florile au fost toate de pe câmp. La propriu. Le-am cules în ziua nunţii şi au rezistat destul de mult, spre surprinderea noastră. Sticluţele decorative au fost împrumutate de la Etnotique. Buna mea prietenă, Mihaela, s-a ocupat de aranjamente şi de grâul verde de pe mese, care a fost semănat, direct în ghivece de lemn, cu câteva zile înainte. Mărturiile au fost scrise tot de mânuţele ei – sticluţe de horincă si trăistuţe maramureşene, cu mesaj.

De întreţinerea atmosferei s-au ocupat Maria şi Petre Orza, DJ Mario Dunca şi Gavrilă, stegarul nostru. Tortul a fost realizat de Diana Ciopac, fosta mea educatoare din Petrova. Buna mea familie ne-a fost alături tot timpul, pentru rezolvarea tuturor detaliilor.

Tortul a fost aşezat pe paie

Ziua nunţii. Am imbrăcat haine populare. Eu am purtat zadia bunicii şi o ie veche de 100 de ani. Cununa a fost împrumutată de la Măriuca Verdeş, o maramureşeancă de nădejde. Soţul meu a reprezentat zona Neamţului, pentru că de acolo se trage. I-am rugat pe invitaţii noştri să facă la fel. Au acceptat bucuroşi să caute prin lăzile bunicilor.

De lumânări şi de buchetul meu s-a ocupat naşa mea, care a avut grijă ca totul să fie cât mai natural şi potrivit momentului nostru tradiţional.

Obiceiuri din Petrova, Maramureş. Hora miresei este veche de când lumea. Femeile din sat îi urează, în versuri, fetei care urmează să se cunune viaţă bună şi prosperă. Este un ritual menit să aducă bucurie în viitoarea familie. Un rol important la nuntă îi revine, dintotdeauna, stegarului. El este responsabil cu buna desfăşurare a evenimentului.

În loc de artificii, noi am avut un foc de tabără, în jurul căruia s-au recitat balade şi s-au încins hore.

Nu au lipsit strigăturile cu găina sau îmbălţuitul miresei, obiceiuri specifice Maramureşului, care se păstrează până-n zilele noastre.

Cred că pentru fiecare cuplu, ziua nunţii este cea mai frumoasă amintire. Noi suntem recunoscători că am reuşit să reînviem şi să ducem mai departe o tradiţie aproape pierdută. Am văzut comunitatea unită şi am înţeles cât de mare poate fi puterea unor oameni care împărtăşesc aceleaşi valori. Am făcut-o ca la carte? Nu ştim. Ceea ce ştim este că am făcut totul în spirit românesc. Se poate! Se poate să readucem în prezent trecutul! Vom face din asta plan pentru viitor.

După experienţa pe care am trăit-o, am decis să organizăm în continuare evenimente tradiţionale în livada noastră. Găsiţi detalii pe Plai Morosenesc. Mai multe fotografii găsiţi pe contul meu de Instagram.

Dacă v-a plăcut acest articol, nu uitaţi să vă abonaţi, pentru a vedea și următoarele mele postări. Mulțumesc!

Share

One thought on “Cum ne-am organizat nunta tradiţională

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *